Dacă administrezi o instituție publică, primărie, sediu de agenție, bibliotecă sau orice altă unitate din sistemul public, ai obligații legale precise privind curățenia, nu doar bune practici recomandate. Legislația în vigoare care reglementează normele de igienă pentru acest tip de spații este Ordinul Ministerului Sănătății nr. 119/2014, capitolul VI, articolele 46-57. Sunt reguli obligatorii, nu opționale, iar nerespectarea lor atrage răspundere disciplinară, administrativ-materială, civilă sau chiar penală, potrivit art. 3 din același ordin.

Articolul de față trece prin fiecare obligație concretă pe care o ai ca administrator, tradusă din limbaj juridic în pași aplicabili.

Ce înseamnă „instituție publică” din perspectiva acestei legi

Ordinul 119/2014 nu vizează exclusiv primăriile sau sediile administrative. Art. 46 include în aceeași categorie instituțiile publice centrale și locale, unitățile economice, spațiile de alimentație publică, turism, comerț, cultură, educație, sport, colectivitățile temporare de muncă sau recreere, plus orice unitate care prestează servicii pentru populație. Cu alte cuvinte: fie că administrezi o primărie, un centru cultural sau un birou de asistență socială, regulile de mai jos se aplică direct ție, nu doar unităților sanitare sau spitalicești, unde igiena e deja un subiect de la sine înțeles.

Racordarea la utilități: prima obligație, nu ultima

Înainte să discutăm despre curățenie propriu-zisă, legea pune o condiție de bază: unitatea trebuie racordată la sistemul public de apă potabilă sau la o sursă proprie care respectă parametrii legali de calitate (art. 47), și la sistemul public de canalizare, sau la instalații proprii de colectare și tratare a apelor uzate care nu poluează solul, apa sau aerul (art. 48).

Pare evident pentru o clădire modernă, dar clauza contează pentru clădirile vechi sau renovate parțial, unde instalațiile pot fi subdimensionate sau needificate în conformitate cu normativele actuale.

Instalațiile sanitare: patru obligații explicite pentru conducere

Art. 49 stabilește că toate instalațiile interioare, sifoanele de pardoseală, WC-urile, pisoarele, lavoarele și dușurile trebuie menținute permanent în stare de funcționare și curățenie. Legea nu se oprește la principiu general, ci enumeră patru obligații punctuale pentru conducerea unității:

• reparații imediate la orice defecțiune apărută la instalațiile de apă, canalizare sau obiectele sanitare;
• control asupra stării de curățenie din grupurile sanitare, cu spălare și dezinfecție zilnică sau ori de câte ori e necesar;
• asigurarea materialelor de igienă personală (hârtie igienică, săpun, mijloace de uscare a mâinilor); în grupurile sanitare comune legea interzice explicit prosoapele textile, permițând doar uscătoare cu aer cald sau distribuitoare de prosoape de hârtie de unică folosință;
• echipament de lucru de culoare diferită pentru personalul care se ocupă strict de curățenia grupurilor sanitare, distinct de cel folosit pentru alte activități.

Ultimul punct e adesea ignorat în practică. Mulți angajatori nu diferențiază echipamentul de curățenie pe zone, deși legea o cere explicit, tocmai pentru a preveni contaminarea încrucișată între spațiile sanitare și restul clădirii. Un serviciu de curățenie pentru instituții publice organizat corect ține cont de aceste patru obligații încă din faza de contractare, nu le improvizează pe parcurs.

Procedurile de curățare, pe tip de suprafață

Art. 50 lit. a) intră în detaliu tehnic neobișnuit pentru un act normativ. Pentru fiecare tip de suprafață, legea specifică metoda de curățare:

Pardoselile se curăță cu ștergătorul umezit în produse de curățare. Măturatul uscat este interzis explicit, pentru că ridică praf și particule în aer, în loc să le elimine. Dezinfecția chimică a pardoselii se face doar dacă suprafața e vizibil murdărită cu sânge sau lichide biologice, nu ca procedură de rutină.

Covoarele și mochetele necesită aspirare zilnică, iar aspiratorul trebuie să aibă două filtre, tocmai pentru a împiedica praful bacterian să se disperseze înapoi în încăpere. Curățarea cu produse dedicate se face periodic sau când mocheta e vizibil murdară, tot fără măturat uscat.

Pereții și pavimentele lavabile se curăță cu produse de curățare, periodic și la nevoie; finisajele nelavabile se curăță exclusiv cu aspiratorul. Mobila și pervazurile se șterg zilnic de praf cu material moale impregnat, iar obiectele de la înălțime și tapițeria se curăță zilnic cu aspiratorul.

Pentru grupurile sanitare, legea detaliază separat fiecare obiect: WC-urile și pisoarele se curăță cu perie și produse adecvate, cu dezinfecție chimică obligatorie dacă au fost folosite de o persoană cu boală diareică acută; cada și cabina de duș se curăță și dezinfectează zilnic și după fiecare utilizator, iar perdelele de duș se spală săptămânal; chiuveta se curăță și dezinfectează zilnic, inclusiv interiorul robinetului, cu o perie subțire dedicată.

Chiar și obiectele mărunte intră sub incidența legii: telefoanele, vazele, scrumierele se curăță zilnic, iar echipamentele de curățenie folosite (cârpe, bureți, perii, ștergătoare) se spală zilnic cu produse dedicate, se clătesc cu apă fierbinte și se depozitează uscate, nu umede.

Frecvența DDD: un termen legal precis, nu o recomandare

Art. 50 lit. b) fixează intervale exacte pentru dezinsecție și deratizare, nu formulări vagi de tipul „periodic”:

• dezinsecția periodică: maximum o dată la 3 luni;
• deratizarea periodică: maximum o dată la 6 luni.

Între aceste intervenții periodice, legea cere proceduri curente de întreținere, aplicate în funcție de prezența vectorilor (insecte, rozătoare). Cu alte cuvinte, cele 3 respectiv 6 luni sunt limita maximă acceptată, nu un interval fix pe care îl poți respecta mecanic dacă între timp apare o infestare vizibilă.

Important de reținut, dincolo de acest articol: serviciile de DDD nu pot fi prestate de orice persoană. Certificarea profesională a personalului care execută aceste operațiuni e reglementată separat, prin Ordinul comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Educației nr. 2.209/4.469/2022. Dacă externalizezi serviciile de dezinsecție și deratizare, verifică certificarea furnizorului, nu doar prețul ofertei.

Deșeurile solide: colectare etanșă și infrastructură dedicată

Art. 50 lit. c) și d) reglementează gestionarea deșeurilor solide în două paliere. Colectarea se face în recipiente metalice sau cutii cu pungi din plastic, închise etanș, cu evacuare ritmică și spălare/dezinfecție a recipientelor după fiecare golire. Suplimentar, unitatea trebuie să aibă încăperi sau platforme impermeabilizate dedicate depozitării acestor recipiente, racordate la hidrant și la rețeaua de canalizare, tocmai pentru a permite curățarea zonei de depozitare, nu doar a recipientelor în sine.

Dotarea și instalațiile conexe

Art. 51 obligă unitatea să dețină utilajele și materialele necesare pentru curățenie, dezinfecție, dezinsecție și deratizare, proporțional cu necesitățile proprii. Art. 52 extinde obligația de întreținere la instalațiile de iluminat, încălzire și ventilație: acestea trebuie menținute funcționale, revizuite periodic și exploatate la parametrii de proiectare. Filtrele instalațiilor de ventilație și aer condiționat trebuie păstrate curate și uscate, iar praful din canalele de ventilație se elimină cu aspiratorul, nu prin alte metode improvizate.

Ce riști dacă nu respecți aceste norme

Art. 3 din Ordinul 119/2014 este explicit: nerespectarea normelor de igienă atrage răspundere disciplinară, administrativ-materială, civilă sau, după caz, penală, în sarcina persoanelor vinovate. Constatarea neconformităților și aplicarea sancțiunilor revin personalului împuternicit de conducerea Ministerului Sănătății, respectiv direcțiilor de sănătate publică județene.

Practic, un control de la direcția de sănătate publică nu verifică dacă spațiul „arată curat”, ci dacă procedurile documentate mai sus sunt efectiv respectate: frecvența DDD, dotarea grupurilor sanitare, metoda de curățare pe tip de suprafață.

Cum acoperi aceste obligații fără să le gestionezi intern

Majoritatea instituțiilor publice nu au capacitatea internă de a documenta și respecta punct cu punct toate aceste proceduri, mai ales partea de frecvență DDD și dotare specifică a echipamentelor de curățenie. O echipă de curățenie profesională care lucrează cu instituții publice vine deja cu aceste proceduri incluse în contract, nu le tratează ca opțiune suplimentară, iar la un control de la direcția de sănătate publică diferența dintre o unitate pregătită și una improvizată se vede imediat.

Surse:

1. Ordinul Ministerului Sănătății nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, publicat în Monitorul Oficial nr. 127 din 21 februarie 2014, cu modificările ulterioare (HG 741/2016, Ordinul 994/2018, Ordinul 1378/2018, Ordinul 562/2023, Ordinul 1257/2023) – Portal Legislativ, legislatie.just.ro
2. Ordinul comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Educației nr. 2.209/4.469/2022 privind aprobarea Metodologiei pentru organizarea și certificarea instruirii profesionale a personalului privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă, publicat în Monitorul Oficial nr. 865 din 2 septembrie 2022 – Portal Legislativ, legislatie.just.ro